luni, 3 martie 2014

Provocarea "Dulce Romanie" la final



A inceput de la Mihaela in octombrie 2010 si a ajuns la mine in martie 2014. A strabatut un drum lung, cu mai multi sau mai putini participanti, dar toti inimosi si care au pus suflet in aceasta idee. Unii ar putea spune ca mai sunt idei asemanatoare prin alte parti. Da, nu pot sa contest asta, dar printre noi cei vorbitori de limba romana, acesta a fost primul proiect cu asa durata si asa persistenta. Am fost la prima editie, nu se facea sa lipsesc cand se pune punct si poate ne vom arunca in valuri spre alte idei. Nu pot sa spun ce a simtit Mihaela cand a dat drumul acestui acestui proiect in lumea virtuala, dar pot spune ce am simtit eu. Mi s-a parut ca cineva aflat departe, din dor de Romania, in forme percepute doar de ea stiute s-a gandit la acest proiect ca pe o intoarcere virtuala la originile romanesti. Si a facut acest lucru intrebandu-ne pe fiecare care am dorit sa strangem intr-o postare toate participarile, ce am dori sa reprezinte pentru noi din punct de vedere culinar Romania. Luna de luna s-au perindat idei multe, propuneri din cele mai diverse categorii.
Singura rugaminte pe care o am: Sa popularizati aceste eveniment ca la final sa incheiem sarbatoreste aceasta colaborare timp de trei ani si ceva. Fara tristeti, fara regrete doar o incheiere  a unui lucru care ne-a adus impreuna atat de mult timp. 
Un scurt istoric al  drumului parcurs
Octombrie 2010 - Mihaela a ales dovleacul
Noiembrie 2010 - Furnicuta boscodina a ales nuci si usturoi
Decembrie 2010 - Alison's Trials a ales peste si fructe de mare
Ianuarie 2011     - Bucataria aromata a ales rucola si ciuperci
Februarie 2011   - Dulciuri fel de fel a ales ciocolata
Martie 2011       - Bucataria furnicutilor a ales cafea si vin
Aprilie 2011       - Bucate pe alese a ales miel si miere
Mai 2011           - Explora Cuisine a ales soaranghel si dulce de leche
Iunie 2011          - Dulcegarii culinare a ales menta si cirese
Iulie 2011           - Retete fel de fel a ales fructe de padure si busuioc
August 2011       - Retete Papa Bun a ales pui si prune
Septembrie 2011- Betty Kitchen a ales vinete si pere
Octombrie 2011 - My fancy Cake a ales Cupcakes si Ziua recoltei
Noiembrie 2011 - Xandrine a ales mere si hrean
Decembrie 2011 - Brindusa a ales ghimbir si prajiturele de Craciun
Ianuarie 2012     - Mitinitta a ales citrice si detoxifiere
Februarie 2012   - Caietul cu retete a ales drojdie si retete cu dragoste
Martie 2012       - Arome si culori a ales paste si frisca
Aprilie 2012       - Alina a ales mac si specialitati de Paste
Mai 2012           - Toata ziua in bucatarie a ales spanacul
Iunie 2012          - Andie a ales vegetarian si caramel
Iulie 2012           - Simplu si bun a ales zmeura, vanilie si branza de capra
August 2012       - Kiss The Cook a ales amintiri din copilarie si levantica
Septembrie 2012-Alldaycooking a ales piersici si de-ale camarii
Octombrie 2012 - Placeri simple a ales cea mai buna reteta personala
Noiembrie 2012 - Mihaela a ales Ziua Romaniei
Decembrie 2012- Foodie family a ales bezelele
Ianuarie 2013    - Menta si rozmarin a ales cartofi si mere
Februarie 2013  - Ioana a ales mango, cocos si retete internationale
Martie 2013      - Paula a ales cacao, nuci si Ziua femeii
Aprilie 2013      - Catkitchen a ales leurda, ciuperci si tarte rustice
Mai 2013          - Delicatesa a ales mazare, capsuni si salate
Iunie 2013         - Simona a ales aluaturi dulci si sarate, Ziua copilului
Iulie 2013          - Blog cu legume a ales fructe si legume de sezon
August 2013      - Diana a ales rosia, arome de vacanta si de vara
Septembrie 2013-Liana a ales ciocolata de casa, must, stafide
Octombrie 2013 -Cristina a ales reteta fara faina de grau, zahar si ulei
Noiembrie 2013 - Transylvanian Kitchen a ales varza si fursecuri
Decembrie 2013 -Kadia a ales scortisoara si supe crema
Ianuarie 2014    - Corina a ales naut/linte si clatite dulci sau sarate
Februarie 2014  - Stefania a ales foietaj si mascarpone

Din acest motiv mi-am zis sa va las mai multa libertate de miscare si sa fac doua alegeri ceva mai generale.

1. Legume verzi - orice va place: urzici, leurda (daca o fi aparut deja), ceapa verde, usturoi verde, spanac, loboda, macris etc.
2. Lactate - care pot fi: lapte, iaurt, smantana, unt, branza (pentru raw vegetarieni pot fi si produse de origine vegetala)

Sper sa fie pe placul vostru alegerile mele si astept participarea la provocare pe mail la adresa bucatariaelenei@gmail.com.

7 comentarii:

  1. nu pot sa nu particip, asa ca I'm inn !

    RăspundețiȘtergere
  2. Super alegere ai facut, Elena!
    Abia astept sa gatesc cu legume verzi acum ca a venit primavara :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nu am participat la foarte multe provocari, au fost totusi cateva dar imi pare rau ca se incheie aceasta parada a retetelor. De ce a ajuns sa se incheie? Nu mai sunt doritori, participanti?

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce frumos ai scris despre Provocare, Elena! Voi veni de dragul tau si-al evenimentului in sine, asa cum am venit si alte dati,cand s-a putut! Imi place tema, e foarte generoasa, va doresc spor la bucatarit si idei grozave pentru retetele ce vor participa la parada finala!

    RăspundețiȘtergere
  5. Si mie imi pare rau ca se termina acest proiect. Si n-as putea sa nu particip tocmai la ultima lui editie. Numai sa vina odata caldura, sa apara si prin Bucuresti leurda ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu am mai participat din 2011, nici nu stiam ca mai există. Mă bag și eu, macar la final sa mai particip o data! Pana cand se posteaza retetele si se trimit linkurile pe emailul tau?

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte frumos spus! Am participat la multe editii, as fi vrut sa pot participa si luna trecuta, dar nu am reusit si imi pare rau. Sper din suflet sa ne putem prezenta acum la final, iti multumim frumos pentru temele generoase care ne lasa atat de multa libertate de miscare, incat este imposibil sa nu potrivim ceva.
    Cu drag, Daiana

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru vizita! Comentariul dvs. ma va ajuta sa devin mai competitiva, asa ca orice parere este binevenita.

Trafic

Blogroll

Related Posts with Thumbnails